29 Apr 2022

RESPECT, RECUNOȘTINȚĂ ȘI LA MULȚI ANI VETERANILOR DE RĂZBOI!

Submitted by ivan.nicolae

Astăzi, 29 aprilie 2022, sărbătorim Ziua Veteranilor de Război, prilej de recunoaștere a meritele eroilor care s-au sacrificat pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale, libertății și intereselor României.

Îi omagiem și cinstim memoria eroilor care au pus țara înaintea vieții proprii, neezitând să-și verse sangele pentru ca noi să trăim în libertate.

În prezent, mai mult ca oricând, când războiul se desfășoară la granițele țării, este necesar să rememorăm și să ne însușim lecţiile de viaţă și de luptă, direct de la veteranii de război, cu puțin peste 2000 de supraviețuitori. .

Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, în numele meu personal, al membrilor și simpatizanților Fundației ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, purtând la rever bujorul românesc, mulțumesc distinșilor veterani de război, invalizi, văduve și urmași ai veteranilor de război pentru modul onorant în care au depășit multiplele momente dificile ale existenței lor, îmi exprim respectul, prețuirea și recunoștința pentru patriotismul, curajul și sacrificiile dovedite din 1940 încoace, nutresc speranță în depășirea grabnică a greutăților materiale și financiare ale crizei economice și războiului din Ucraina și urez tuturor sănătate, viață lungă în dreptate și demnitate, bucurii, pace ș noroc!

 

DRAGOSTE DE ȚARĂ, DEVOTAMENT, SACRIFICIU, SÂNGE!

ONOARE și PATRIE!

 

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

PREȘEDINTELE CONSILIULUI DIRECTOR  AL FUNDAȚIEI  ”SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE,

PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ!

  

General-locotenent (r) Ion UNGUREANU