6 Aug 2017

MESAJUL PREŞEDINTELUI FUNDAŢIEI

Submitted by ivan.nicolae

 MESAJUL PREȘEDINTELUI FUNDAŢIEI 
“Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”  cu prilejul trecerii in rezervă a domnului general-maior Marius HARABAGIU 

Stimate  domnule  general, 

    Cu prilejul trecerii dumneavoastră în rezervă, în numele Consiliului Director al Fundației “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă” vă felicit pentru cariera și realizările de excepție, pentru modul profesionist în care v-ați îndeplinit misiunile încredințate la cel mai înalt nivel, cu eforturi și sacrificii personale și ale familiei deosebite și vă mulţumesc pentru sprijinul necondiționat și susținut acordat în îndeplinerea obiectivelor fundației, pentru pasiunea și dăruirea depuse în slujba Armatei României, pe parcursul întregii activități.

    În același timp, vă asigur de întreaga noastră prețuire și recunoștință, vă urez multă sănătate, bucurii, viaţă lungă și prosperă, cât mai multe satisfacţii alături de cei dragi și îmi exprim convingerea că veți continua, din noua poziție, să fiți alături de noi, în demersul nobil și camaraderesc de sprijinire a personalului Forțelor Terestre Române, oriunde s-ar afla.

    Purtaţi în suflet lumina credinţei şi convingerea că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, ne va călăuzi paşii spre izbândă!

 

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!